Instalarea inflamației gingivale și rolul bacteriilor

          Parodontita, inflamarea cronică avansată a gingiei, este o boala infecțioasă. Anumite bacterii existente în placa bacteriană favorizează inflamarea, care poate afecta nu doar gingia, ci și țesuturile de susținere a dinților și oasele înconjurătoare.

Pentru a împiedica retragerea vizibilă a gingiei și slăbirea stabilității dinților, trebuie urmată o terapie țintită prin care se urmărește îndepărtarea sau cel puțin reducerea agenților patogeni răspunzători de apariția parodontitei (parodontoză)

Atunci când placa bacteriană nu este îndepărtată, anumite bacterii pot coloniza regiunea respectivă și eliberează substanțe toxice, la care organismul uman reacționează prin inflamație. Când bacteriile persită mult timp și nu sunt eliminate, inflamația se cronicizează și conduce la distrugerea gingiei, la formarea pungilor parodontale de unde și mobilitatea excesivă a dinților. Progresia bolii este influențată și de factori genetici, istoric medical, probleme sistemice, alimentația necorespunzătoare, fumat. Evoluția bolii diferă de la un pacient la altul: poate progresa lent, gradual sau rapid.

În terapia parodontitei placa și bacteriile conținute de ea se vor îndepărta de pe suprafața dinților. Se știe că unii germeni declanșatori nu se află doar în placa bacteriană, ci pot pătrunde în profunzime contribuind deosebit de mult la deteriorarea gingiei. Se “ascund” în țesuturi și nu pot fi accesați tot timpul de către instrumentele stomatologice astfel este nevoie și de o terapie complementară cu antibiotice.

Prin îndepărtarea mecanică pe cât posibil totală a agenților patogeni, șansele de succes ale terapiei pot fi sporite simțitor și astfel echilibrul biologic al celor peste 500 de bacterii, uzual inofensive, din cavitatea bucală, va fi restabilit, pe termen lung.

Un zâmbet sănătos este un zâmbet frumos

Dr. L

bolile-parodontale-1

cum-arata-afectiunile-stomatologice-cel-mai-des-intalnite-6

 

Leave a Reply