Chiar dacă ți se pare că e prea devreme, este bine să începi îngrijirea dinților copilului cât mai curând. Asta înseamnă chiar după apariția primului dinte de lapte, pentru a evita cariile dentare. Dinții de lapte sunt la fel de importanți ca și cei permanenți.

După vârsta de 30 luni, un copil are în gură 20 de dinţi temporari. Aceşti dinţi, din cauza obiceiurilor alimentare (dulciuri, caramele, bomboane), a unei igiene necorespunzătoare sau absente ajung să prezinte distrucţii coronare.

Forma cea mai frecventă de afectare a dinţilor temporari este caria dentară. Aceasta prezintă diferite forme clinice şi tratamente specifice fiecăreia. Complicaţiile care decurg din afectarea şi netratarea dinţilor temporari sunt multiple: imposibilitatea masticării pe partea cu dintele afectat, durere la masticație, durere continuă, pierderea dintelui de lapte mai repede de termen (de aici pot apărea înghesuiri/intercalări dentare care necesită apoi tratament ortodontic) şi se poate ajunge chiar până la afectarea mugurelui dintelui permanent.

Cu cât prezentarea la medicul stomatolog este mai precoce, cu atât caria este prinsă într-un stadiu incipient, iar tratamentul poate fi realizat cu uşurinţă şi
fără complicaţii!

Un zâmbet sănătos este un zâmbet frumos!

Dr. L

10917457_389328474563950_1423218588114255520_n

One thought on “Mămici, mergeți cu copiii de mici la medicul dentist!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Explore More

Când apar dințișorii de lapte?

1 September 2015 0 Comments 6 tags

Mămici și tătici, dacă nu știți ordinea în care apar dinții de lapte sau vă întrebați la câte luni încep să apară, v-am găsit o poză sugestivă care vă poate

Copiii în centrul atenției

1 June 2015 0 Comments 26 tags

Pentru că tot e 1 iunie am decis să scriu un articol despre îngrijirea dinților la copii. Este importantă igiena dentară la copii? DA! Este foarte importantă igiena dinților de lapte.

Traumatismele dentare la copii

27 February 2018 0 Comments 7 tags

Traumatismele dinților temporari și permanenți la copii, precum și infecțiile dento-parodontale se consideră urgențe în terapia pedodontică. Atitudinea terapeutică este realizată în urma unui diagnostic corect, asociat cu o radiografie