Lucrările dentare și protezele se spală?

Poate pentru unii sună ciudat, însă există persoane care consideră că spălatul dinților se referă la periajul dinților naturali!

DA, se spală! Nu contează dacă avem de-a face cu dinții naturali sau artificiali, igiena orală este foarte importantă! Când ne referim la igiena orală nu vorbim doar de dinți, ci și de țesuturile învecinate: gingie, os, obraji, limbă.

Mai mult decât atât, în cazul lucrărilor protetice fixe, igiena orală este foarte importantă pentru sănătatea gingiei și a țesuturilor învecinate deoarece la locul de joncțiune dintre lucrare și dinte se pot aduna mici resturi alimentare care inflamează gingia sau care pot creea procese carioase la nivelul rădăcinii dintelui natural. Plus că avem de-a face cu un corp străin lângă gingie (marginile lucrării) lucru care aduce după sine o inflamare gingivala periodică, astfel că igiena este foarte importantă pentru integritatea dinților, sănătatea gingiilor și a țesuturilor învecinate.

Dacă vorbim de protezele dentare, acestea trebuie curățate la fel ca și dinții naturali! Periajul se va efectua tot de 2 ori pe zi, dimineța și seara, iar dacă vorbim de protezele totale, trebuie să avem în continuare o igienă corectă a gingiilor, obrajilor, limbii, cât și o curățare a protezelor. Protezele dentare nu sunt imune depunerilor tartrului. În timp acestea se pot umple de placă dentară și apare degradarea lor, precum și mirosul neplăcut al cavității bucale, inflamații, infecții ale țesuturilor, ș.a.m.d.

Un zâmbet sănătos este un zâmbet frumos!

Dr. L

Leave a Reply