Studiile au demonstrat că zahărul constituie cel mai important factor în dezvoltarea cariilor. În țările cu consum al zahărului mai mic de 18 kg/persoană/an, experiența carioasă este scăzută. Consumul restricționat al zahărului din timpul celui de-al doilea război mondial s-a concretizat într-un număr mic de carii dentare, iar după ridicarea restricției acestea au crescut semnificativ.

Termenul de ‘zahăr liber’ este utilizat pentru a se referi la toate monozaharidele și dizaharidele adăugate alimentelor de către producător, bucătar sau consumator, plus cel prezent în miere, sucurile de fructe și siropuri. Termenul exclude zahărul prezent natural în fructe, legume și lapte.

Cel mai important factor este reducerea numărului prizelor alimentare și a băuturilor cariogene, evitându-le în special între mesele principale. Formarea obiceiurilor alimentare are loc în copilărie, în familie și de aceea educația pentru sănătate trebuie să cuprindă și sfaturi nutriționale. OMS recomandă ca, pe lângă obiectivele de dietă pentru prevenirea tuturor bolilor cronice majore legate de aceasta, o alimentație bogată în fructe, legume și alimente cu cereale integrale, amidon și săracă în zahăr liber și grăsimi este posibil să îmbunătățească multe aspecte ale cavității orale, inclusiv prevenirea cariilor dentare, situația parodontală, bolile infecțioase orale, precum și cancerul oral.

Educația pentru sănătatea orală a pacientului reprezintă influențarea pozitivă a comportamentelor pentru păstrarea sănătății orale, influențarea indivizilor pentru dezvoltarea atitudinilor pozitive față de sănătate, adoptarea unui stil de viață sănătos și dezvoltarea unui nivel înalt de autoapreciere și creșterea calității vieții!

 

Un zâmbet sănătos este un zâmbet frumos!

Dr. L

 

10424242_333542356809229_769463966621558219_n

One thought on “Controlul consumului de zahăr și al obiceiurilor alimentare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Explore More

Știm să ne spălăm corect pe dinți?

4 May 2015 6 Comments 10 tags

Am întâlnit mulți pacienți care m-au întrebat cum trebuie să se spele corect pe dinți. Din păcate, nu suntem informați de mici cu privire la tehnica corectă de periaj dentar.

Nu îți fie frică de dentist! Iată câteva sfaturi pentru a învinge această frică!

9 July 2015 0 Comments 10 tags

În primul rând vom spune că “nu ești singurul!” Sunt mulți oameni care împărtășesc anxietatea, frica sau fobia de a merge la dentist. Știm cu toții cât de rău este

Aftă sau herpes? Află cauzele aftei bucale și învață cum să eviți apariția ei

25 June 2015 0 Comments 18 tags

Afta este o afecţiune a mucoasei orale, frecvent întâlnită. Afta bucală sau în termeni medicali stomatita aftoasă este o leziune ulceroasă localizată de cele mai multe ori la nivel bucal, este